Motivele pentru care copiii sau adolescenții ajung în terapie sunt extrem de variate: în general, este vorba de dificultatea de a stabili un contact de calitate, folosind toate simțurile, alteori, „o percepție scăzută a sinelui” (Violet Oaklander), care atrage după sine blocaje în găsirea unor modalități sănătoase de ajustare la mediu, blocaje în accesarea resurselor interioare, a creativității etc.
Pentru a-i însoți pe copii în construirea unui sine puternic și în găsirea unei stări de echilibru (autoreglare organismică – capacitate pe care fiecare dintre noi o are) un rol esențial îl au contactul și încrederea care se stabilesc în relație cu terapeutul. De asemenea, un alt aspect esențial este continuitatea și coerența relațiilor cu ceilalți adulți importanți din viața copiilor noștri (părinți, bunici, cadre didactice etc.), pentru ca efectele terapiei să fie menținute, întărite și în mediul extern, în afara cabinetului.
De aceea, este important să ținem cont că ai noștri copii sunt o oglindă pentru noi. De la ei învățăm, dar tot ei sunt cei care ating cele mai sensibile și delicate corzi interioare, pentru că suntem legați prin fire invizibile indiferent de distanța fizică la care ne-am afla. Acestea vibrează în noi emoții puternice și de multe ori se întâmplă ca răspunsul la această muzică interioară să nu fie întotdeauna cel mai potrivit sau adaptat situației.
Sunt momente în care reacțiile exagerate vin din ambele direcții, însoțite de critici, reproșuri, nemulțumiri, cuvinte sau atitudini dureroase. Deși acele fire invizibile vor dăinui pentru totdeauna, undeva simțim că ceva se rupe, se destramă, că relațiile părinți-copii se frâng… apare deconectarea. Și doare. Doare și la părinte, și la copil. Relația dintre noi are de suferit, iar efectele unei relații dezechilibrate, disfuncționale sau doar zdruncinate pot produce răni care se vor extinde și vor săpa în spațiul interior al sufletului nostru, dar și în sufletul și personalitatea în formare a copilului.
Se întâmplă uneori să simțim neajutorare, neputință, frustrare în relația cu copiii sau să proiectăm pe ei neîmplinirile, fricile, temerile noastre sub masca bunelor intenții. O invitație la explorarea relațiilor, o însoțire cu blândețe, atitudine non critică, în spațiul sigur al cabinetului, te-ar ajuta să conștientizezi ce se întâmplă cu tine și cum ai ajuns în acest punct. În situațiile acestea, timpul nu vindecă, ci asigură un camuflaj nesănătos pentru relațiile noastre. Dacă te hotărăști să îndepărtezi acest camuflaj, fă-o cu responsabilitate, deschidere și implicare.
Într-un cadru prietenos și confidențial al cabinetului avem posibilitatea să explorăm, să contribuim la refacerea acestor legături și la destrămarea tiparelor în baza cărora de cele mai multe ori acționăm sau reacționăm. În majoritatea situațiilor, nu copiii sunt cei care au nevoie de terapie, ci părinții. Efectele lucrului personal vor fi vizibile în relația cu cei pe care i-ați adus pe lume și pe care-i îmbrățișați cu atâta dragoste.
Comentarii recente