Psihoterapia, implicit, Gestalt terapia, metoda în care sunt formată, este o terapie umanistă, relațională, ce are la bază în principal comunicarea verbală.
În ultimii doi ani însă drumul autocunoașterii mi-a îndreptat pașii către muzică, instrumente muzicale, dans, către modalități de comunicare non-verbale. Pentru a ne deschide corporal, emoțional, spiritual, avem nevoie de ambele.
Pentru a dobândi nu doar cunoaștere și înțelegere, dar mai ales practică intensă, am ales să urmez cursurile Atelierului de Muzicoterapie din Bordeaux (cursuri ce însumează 200 de ore), sub îndrumarea și coordonarea muzicoterapeutului Gérard Ducourneau, unul dintre profesioniștii care și-au dedicat peste 35 de ani în lucrul cu copiii aflați în dificultate, iar în ultimii 25 de ani a făcut acest lucru prin intermediul muzicoterapiei.
Ce este muzicoterapia?
Este o practică de îngrijire, relaționare, însoțire, suport sau reeducare.
Folosind sunetul și muzica, sub toate formele ei, ca mijloc de comunicare, de exprimare, de structurare și relaționare, muzicoterapia facilitează prin mijloace non-verbale deschiderea unor canale de comunicare cu scopul de a verbaliza, de a conștientiza, de a fi în relație cu sine și cu ceilalți, de a ameliora diferite procese cognitive sau pur și simplu pentru a accesa resurse ce ne ajută în atingerea unei stări de bine, de echilibru interior.
Prin folosirea aplicațiilor acestei abordări, muzicoterapeutul propune situații, contexte care să lărgească spațiul de exprimare emoțională al subiectului, trecând prin corp, respirație, mișcare, voce, înainte de a putea utiliza spațiul cuvântului. Sunt situații în care necesitatea accesării altor canale de comunicare devine vitală pentru echilibrul persoanei.
Muzicoterapia se sprijină pe legăturile strânse între elementele constitutive ale muzicii, istoria subiectului și interacțiunile între persoana respectivă și muzicoterapeut.
Cui se adresează?
Muzicoterapia se adresează persoanelor care trec printr-o suferință sau se confruntă cu dificultăți legate de diferite tulburări: fizice, emoționale, senzoriale, neurologice, psiho-sociale, de dezvoltare.
Cum se desfășoară ședințele?
În cadrul primei ședințe se realizează o evaluare psihomuzicală (subiectul va asculta un număr de secvențe muzicale și va răspunde la un chestionar), în urma căreia se vor stabili obiectivele următoarelor ședințe.
Ședințele pot fi individuale sau în grup restrâns, iar durata acestora poate varia în funcție de vârstă, de la 30 de minute la o oră și jumătate.
Comentarii recente