Photo by Tim Rebkavets on Unsplash
Scriu un cuvânt, apoi îl tai energic și agresiv cu pixul. Nu știu cum să încep, dar știu sigur despre ce vreau să scriu.
Ceva s-a întâmplat ieri, când m-am înscris la Atelierul de exprimare a creativității teatrale, tema fiind pierderea, eveniment organizat de Lost Interferences. Atunci, când am trimis emailul de înscriere, am deschis și poarta castelului, mai exact anumite încăperi prin care nu am mai pășit de ceva vreme.
Astfel că dimineață, după ce l-am lăsat pe Petru la grădiniță și m-am întors acasă, m-a cuprins un sentiment profund de tristețe, de gol, simțind lacrimi pe obraz. Aparent, fără motiv. Am rămas în această stare, fără să depun niciun efort de mobilizare. Muzica mă însoțea în această trăire, ca un tovarăș nevăzut, apropiat, ca un fel de remediu adaptogen. Corpul se exprima prin lacrimi, iar mintea rula scurt-metraje cu secvențe de pierdere. Acestea erau precum firele de praf pe care le vezi în lumina razelor și te sâcâie: „Doamne, cât praf e în casa asta! Cum pot să trăiesc așa? Asta inspir eu?”
Erau pierderile mele care pluteau, negăsindu-și locul. Apoi particulele de praf se transformă în ferestruici ale unor odăi mai mici sau mai mari dintr-un castel. Prin ferestruici zăresc pierderea memoriei de care suferă mama, ideile delirante ale lui tata, pierderea legăturii cu casa părintească, dorul de bebelușenie, renunțarea unui client la terapie, zdruncinarea încrederii în partener, pierderea contactului cu mine în momentele de furie etc. Privesc pierderile, îmi dau seama că devin un observator, îmi place acest rol, mă liniștește. Lacrimile nu mai curg. Mă ridic, fac un duș și mă apuc de scris.
Ce eliberator este să trăiești regretele, frustrările, dorurile, pierderile, mai mici sau mai mari! Și nu este doar eliberator, ci face parte din igiena emoțională, așa cum ne ocupăm și de cea a corpului. Deseori, amânăm sau bagatelizăm trăirea pierderilor și ulterior a doliului, fiind prinși în vâltoarea vieții cotidiene sau în introiecții, pe care le-am auzit frecvent când eram mici sau chiar mai târziu, cum ar fi: “Lasă, că nu-i mare lucru, doar pentru atât?” „Ce atâta smiorcăială? Lasă, îți cumpăr altul!” „Lasă, o să crești și o să uiți!”, „Lasă, că nu înțelege acum, e prea mic!” „Lasă, că alții o duc și mai greu!” „Lasă, mai bine să te înveți acum cu greul, să-ți fie ușor când vei crește!”
Și câți de „lasă” nu au răsunat în noi sau în jurul nostru! Dar aceluiași verb poți să-i dai și o altă conotație: Lasă-te purtat de emoția pe care o simți! Lasă-te învăluit de umbra sau de lumina din castelul tău interior! Lasă-te ghidat de intuiția, de vocea ta interioară! Lasă-ți lacrimile să curgă! Nu lăsa trăirea de acum pentru mâine!
Dă-ți voie să faci o plimbare prin castel! Fii curios! Lasă-ți pașii să te ducă în toate încăperile! Cu cât vei evita anumite zone din castel, cu atât întunecimea lor se va extinde și vei ajunge să locuiești doar într-un vârf de aripă a imensei tale proprietăți.
Pierderile, oricât de insignifiante ar părea, dacă nu le priveșți, trăiești, ele se vor depozita într-una din încăperile fără ferestre ale castelului, cu ușa ferecată. Sparge zidul, creează ferestre și lasă ușa întredeschisă, aruncă lacătul! În castelul tău nu există hoți, însă există gânduri autosabotoare, mecanisme de supraviețuire. Vine un moment în viață când realizezi că acestea te încurcă, deși ți-au fost de folos cândva.
Imaginează-ți că în propriul tău castel poți merge agale sau alerga, oriunde vrei tu. Când ai nevoie de căldură, du-te în camera cea mai luminoasă! Când ai nevoie să te retragi, du-te în odaia cea mai umbroasă, dar nu evita nicio încăpere! Când îl descoperi pe tot, nu-ți mai vine să locuiești doar într-un vârf de aripă!
Să ai în vedere că acest castel înălțat de tine se susține pe un teren solid, că și el face parte din ceva mai mare. Deși izolat, nu este singur. Amintește-și că fiecare piatră din care a fost construit a fost mângâiată de soare, cizelată de ploaie și purtată de vând puternic. Că poartă memoria tuturor întâmplărilor de când era un fir de nisip.
Tu ești castelul, tu ești fereastra, tu ești poarta, tu ești proprietarul!
Comentarii recente